Se apropie Craciunul si este un motiv pentru a scrie despre minunile intamplate in preajma Sarbatorii Nasterii Domnului din 1914 pe fronturile din Ypres – Belgia si pana in Alsacia.
Nu demult am vizionat filmul «Joyeux Noel» al lui Christian Carion, aparut in anul 2005. Film care m-a incitat sa citesc mai mult despre cele intamplate atunci si sa scriu aceste randuri.
In urma atentatului de la Sarajevo din 28 iunie 1914 incepuse Primul Razboi Mondial, Razboiul Transeelor. Toti cei implicati considerau ca razboiul se va incheia in cateva luni cel tarziu inainte de Craciunul aceluiasi an; din pacate nu avea sa se intample asa…
24 decembrie 1914 : pe fronturile alsace luptau nemtii contra francezilor care erau sustinuti si de britanici. Toti soldatii erau cu moralul la pamant, erau obositi de aceasta lupta oarba, stateau in transee alaturi de camarazi morti inotand intr-un amalgam de noroi amestecat cu excremente, de cateva luni deja. Credeau ca totul o sa se termine foarte repede si, de fapt nu inaitasera macar un metru. Si unii si altii se ascundeau in transee si din cand in cand trageau cate o rafala de glonte inspre inamic. Toti asteptau Craciunul si sperau intr-o minune: sfarsitul razboiului si sarbatorirea Craciunului alaturi de familii – insa asteptau in zadar.
Cunoscand starea soldatilor si faptul ca se apropie Craciunul nemtii au hotarat sa le ridice moralul oamenilor lor trimitand brazii impodobiti pe front. Si au avut dreptate! Brazii au ajuns in transee si in seara de 24 dec 1914, nimeni nu mai tragea… Brazi impodobiti i-au pus deasupra transeelor. Privind la ei, s-au vazut parca dintr-o data cuprinsi de febra Sarbatoarei Pacii si au inceput sa cante „Stille Nacht, Heilige Nacht” , „O Tannenbaum” si altele. Un englez ii scrie surorii lui ca soldatii britanici nu intelegeau germana, numai cativa dintre ei, dar „John ne-a tradus: Silent Night, Holly night”. Transeele erau apropiate, se auzeau unii pe altii, ”dupa concert” britanicii au inceput sa aplaude si sa raspunda cu colindele lor… francezii priveau nedumeriti! Germanii au inceput atunci sa cante „Adeste fideles” (Apropiati-va credinciosi), astfel acest imn impreuna cu celelalte colinde i-a apropiat pe inamici, i-a facut pe locotentii acelor plutoane sa se intalneasca pe „No man land’s” si sa incheie un Armistitiu pentru o zi – pentru ziua in care Hristos se nastea cu 1914 ani inainte in Bethleemul Iudeii – in care, sa manance, sa bea si sa petreaca impreuna acest Craciun.
Se pare ca a urmatoarea zi, ziua Craciunului, si-au ingropat mortii care erau intinsi fie prin „no man land’s” fie prin transee, pentru ca apoi sa continue petrecerea inceputa cu o seara inainte; au jucat chiar si fotbal.
Si-au dat seama ca toti sunt oameni avand aceleasi valori si interesul niciunuia dintre ei nu era reprezentat prin acest razboi.
Dupa ce au petrecut o zi impreuna insa au trebuit sa revina la locul lor pentru ca ulterior sa se atace din nou, insa puteau oare sa traga acum in cei cu care au petrecut Craciunul?…desi pe front nu trageau unii in altii ci numai in aer pentru a consuma numarul de cartuse destinat fiecarei zile, ba mai mult se ascundeau in transeele inamice cand artileria bombarda… de necrezut, am spune: povesti de adormit copii…
Superiori au aflat insa de acest Armistitiu tacit si au amutit, nu le venea sa creada…Au ascuns totul pentru a nu tulbura opinia publica si i-au trimis pe cei care au petrecut pe cele mai aprige fronturi impingandu-i in prima linie. Majoritatea au murit nemaiavand cale de intoarcere insa dupa un Craciun cu adevarat fericit!
Astfel Craciunul din 1914 i-a prins fraternizand pe soldatii de pe fronturile franco-germane, aproape peste tot, insa anul urmator nu avea sa mai fie la fel…
In nicio carte de istorie, nici din Franta, nici din Marea Britanie, nici din Germania, nu se vorbeste inca de acest Armistitiu de Craciun de pe fronturile Frantei de Est, insa filmul lui Carion l-a adus cu adevarat in fata, aratand ce inseamna sa fi OM de Craciun.
Armistitiu de Craciun: documentar
